Bloguri, Bloggeri si Cititori Reprezint Transilvania in recensamantul Bloggerilor

www.brelocstore.ro

sâmbătă, 23 iulie 2011

Liga I

Salut,
 astăzi/ieri a început sezonul 2011/2012 al Ligii I de fotbal. În meciul de debut, într-un derby al etapei s-au întâlnit Rapid(echipa mea - cu care ţin de când purtam scutece vişinii, iar ceilalţi bebeluşi erau cu scutece roş/albastre sau alb/roşii şi ne mârâiam unii la alţii cu singurul dinte pe care-l aveam unii la alţii) şi FC Vaslui(unde Porumboiu a făcut o treabă destul de bună cu această echipă de când investeşte pe acolo). Mă bucur pentru rezultat(3-0... pentru mine), pentru reuşita lui Deac(deoarece fiind în Cluj din 2001 am început să ţin şi cu CFR Cluj,
datorită prestaţiei echipei şi a suporterilor), şi nu în ultimul rând mă bucur pentru Răzvan Lucescu care ştim cu toţii că este un antrenor bun(că a fost 'lucrat' la Naţională este altă poveste). Îmi pare rău că nu am putut vedea meciul, dar citind textul(live - vorba vine) celor de la ProSport  înclin să cred că rezultatul a fost just.
 În altă ordine de idei să amintim şi celelalte două meciuri ce s-au disputat aseară:
 - Dinamo - FCM Târgu-Mureş 0 - 1( + pentru Dinamo că altfel o iau pe coajă de la Big Papa - că doar el este câinele familiei, îmi pare rău pentru Mureş că's ai noştrii)
 - CS Mioveni - 'U' Cluj 0 - 1('U' Cluj victorie în deplasare, mă bucur şi pentru studenţi, că doar şi Yo am fost - ce ziceţi de un final de campionat: 1. CFR, 2. 'U' Cluj, 3. Rapid?).
 Duminică seara sper să fiu prezent la meciul lui CFR cu Astra, să debuteze şi ei cu o victorie ca toate echipele mele(:D).
 Ne vedem pe stadion.
 P.S: dacă eu nu mai fuck nici un sport, măcar să mă uit la alţii..., că poate până la urmă o să-mi vină şi mie mintea la cap.

 Hai merci că m-aţi ascultat/citit,
v-am ţucat.

Niciun comentariu: